Invitația directă, într-o vilă închiriată

Era o seară de toamnă într-o vilă închiriată, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Vorbeam de trei săptămâni cu Dan.

Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara. Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 46 de ani, Dan avea 42.

Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Dan rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus.

Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem. Dan a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora.

— Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Dan, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect.

Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.