Jocul celor patru

Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o seară de toamnă, la Vama Veche. Pe Tudor și pe Lavinia i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Sorin și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Tudor și Lavinia ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Sorin de 7 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Tudor și Lavinia ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

Sorin m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el.

Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. — Nu ne grăbim nicăieri, a spus Tudor. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început.

Restul vine doar dacă vine natural.