Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singură când îmi amintesc de o seară de vineri petrecută în București. Pe Călin și pe Roxana i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine. Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare.
Călin și Roxana erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație. Suntem cu Adrian de 6 ani împreună și am fost mereu curioși.
Când Călin și Roxana ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. Adrian m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare.
— Și eu, a zis el. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. — Nu ne grăbim nicăieri, a spus Călin.
Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont