Jocul celor patru, într-o pensiune de la munte

Mă gândesc adesea la o sâmbătă fără planuri pe care am petrecut-o într-o pensiune de la munte. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Andrei și cu mine vorbisem luni întregi despre asta.

Cu Radu și Oana ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie. Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Radu și Oana erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești.

Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație. Suntem cu Andrei de 14 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Radu și Oana ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Oana a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Radu a promis solemn să respecte fiecare rând. Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Radu. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.