Jocul celor patru, la Cluj

Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o seară de primăvară, la Cluj. Pe Sebastian și pe Irina i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Sebastian și Irina erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Paul de 8 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Sebastian și Irina ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. — Regula e simplă, a zis Sebastian: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări.

— Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Irina. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit. Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis.

Irina a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Sebastian a promis solemn să respecte fiecare rând. Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.