Jocul de rol, la Sinaia

Era o seară de toamnă la Sinaia, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Cu Călin eram împreună de 12 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 12 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Călin a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Călin, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.

Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. — Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Călin. Doar noi doi, cum eram la început.

— Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.