Mă gândesc adesea la o seară ploioasă de mai pe care am petrecut-o la mare. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Cu Alex eram împreună de 13 ani.
Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 13 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.
Eu am 42 de ani, Alex are 41. Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată?
i-am șoptit lui Alex. — Am câteva, a recunoscut el, roșind. — Spune-mi una.
— Promiți că nu râzi? — Promit. Într-o seară, la un pahar de vin, Alex a rupt tăcerea: — Ce-ar fi să încercăm ceva nou?
Nu știu încă ce, dar vreau să alegem împreună. Ne-am uitat unul la altul și am înțeles că ideea plutea în aer de mult. Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont