Limitele le punem noi, într-o vilă închiriată

Ne pregăteam de câteva zile pentru seara aceea într-o vilă închiriată, deși nici unul dintre noi nu spusese cu voce tare de ce. Lucian și cu mine eram împreună de 6 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.

Cu Lucian eram împreună de 6 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm.

Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Lucian, uitându-se atent la mine.

— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Lucian a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.

Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Irina a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.