Limitele le punem noi, la Oradea

Vorbisem de multe ori despre asta, mai mult în șoaptă, mai mult în glumă. Dar într-o sâmbătă fără planuri la Oradea glumele s-au terminat și a rămas doar dorința de a încerca. Bianca și cu mine eram împreună de 14 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Dan ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Cu Bianca eram împreună de 14 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Bianca.

— Nu o fac pentru tine, a râs Bianca. O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem.

Am respirat adânc. Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi.

Dan a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.