Lumânări și șoapte

Povestea asta începe simplu: un weekend în Maramureș, un pahar de vin și o conversație care s-a întins mult peste miezul nopții. Cu Laura eram împreună de 6 ani. Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală.

După 6 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi.

Într-o seară, Laura a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Laura. — Am câteva, a recunoscut ea, roșind.

— Spune-mi una. — Promiți că nu râzi? — Promit.

— Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Laura. Doar noi doi, cum eram la început. — Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns.

Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție. Râsul a ajutat: a rupt gheața și ne-a apropiat mai mult decât orice discurs.