Lumânări și șoapte, la Brașov

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o sâmbătă fără planuri, la Brașov, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Cu Laura eram împreună de 3 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 3 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Eu am 31 de ani, Laura are 29. Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată?

i-am șoptit lui Laura. — Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una.

— Promiți că nu râzi? — Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam.

Când am deschis biletul lui Laura, am simțit cum mi se încălzesc obrajii. Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.