Lumânări și șoapte, la munte

Mă gândesc adesea la o seară ploioasă de mai pe care am petrecut-o la munte. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. După 3 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile.

Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Monica a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 28 de ani, Monica are 26.

Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Monica.

— Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?

— Promit. Într-o seară, la un pahar de vin, Monica a rupt tăcerea: — Ce-ar fi să încercăm ceva nou? Nu știu încă ce, dar vreau să alegem împreună.

Ne-am uitat unul la altul și am înțeles că ideea plutea în aer de mult.