Mesaje de dimineață, la Cluj

Am 27 de ani și, dacă m-ai fi întrebat cu ceva timp în urmă, ți-aș fi spus că nu ies din tipare. Apoi a venit o seară de primăvară la Cluj și mi-am dat seama că mă înșelam. Cu Diana ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.

Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 27 de ani, Diana avea 28. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Diana rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem.

Diana a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Diana, cu o seriozitate care m-a făcut să râd.

— La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect.