Mesaje de dimineață, la Constanța

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singură când îmi amintesc de o seară de toamnă petrecută la Constanța. Vorbeam de trei săptămâni cu Lucian. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.

Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Lucian ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Lucian rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?

m-a întrebat Lucian când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el.

Înseamnă că îți pasă. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Lucian, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă.

— Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curioasă să aflu. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.