Mesaje de dimineață, la Iași

Povestea asta începe simplu: un weekend la Iași, un pahar de vin și o conversație care s-a întins mult peste miezul nopții. Cu Vlad ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 38 de ani, Vlad avea 42. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Vlad rămăsese peste noapte în același hotel.

Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă? m-a întrebat Vlad când am ajuns în fața ușii.

— Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el. Înseamnă că îți pasă.

— Nu mă grăbesc, mi-a spus Vlad, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns.

Dar sunt curioasă să aflu. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni. Era tăcerea aceea plină de sens, în care fiecare se întreabă în gând dacă e cu adevărat pregătit.