Povestea asta începe simplu: un weekend la Sibiu, un pahar de vin și o conversație care s-a întins mult peste miezul nopții. Vorbeam de trei săptămâni cu Radu. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.
Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Radu ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.
Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 39 de ani, Radu avea 37. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. — Ți-e teamă?
m-a întrebat Radu când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el.
Înseamnă că îți pasă. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Radu, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă.
— Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curioasă să aflu. Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.
Fiecare gest părea mai lent decât de obicei, ca și cum timpul acceptase să ne aștepte.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont