Ne-am înțeles din jumătate de cuvânt, la Iași

Mă gândesc adesea la o noapte caldă de iulie pe care am petrecut-o la Iași. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Cu Simona ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.

Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 38 de ani, Simona avea 40. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Simona rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?

m-a întrebat Simona când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit ea.

Înseamnă că îți pasă. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Simona, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus.

Cred că ne-am înțeles perfect. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.