Povestea asta începe simplu: un weekend la Vama Veche, un pahar de vin și o conversație care s-a întins mult peste miezul nopții. Vorbeam de trei săptămâni cu Răzvan. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.
Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Răzvan ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Răzvan rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?
m-a întrebat Răzvan când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el.
Înseamnă că îți pasă. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem. Răzvan a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu.
Facem doar ce ne face bine amândurora. Am simțit un fior pe șira spinării, dar unul plăcut, ca înainte de un salt despre care știi sigur că te va prinde bine.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont