Totul s-a petrecut pe Valea Prahovei, într-o seară de iarnă, cu zăpadă afară, iar viața mea a făcut un pas în afara obișnuitului. Cu Daniela ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.
Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 37 de ani, Daniela avea 32. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Daniela rămăsese peste noapte în același hotel.
Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă? m-a întrebat Daniela când am ajuns în fața ușii.
— Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit ea. Înseamnă că îți pasă.
Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem. Daniela a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora.
Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont