Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o noapte caldă de iulie, pe Valea Prahovei, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Vorbeam de trei săptămâni cu Laura.
Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara. Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 40 de ani, Laura avea 36.
Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Laura rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus.
— Nu mă grăbesc, mi-a spus Laura, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns.
Dar sunt curios să aflu. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Laura, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus.
Cred că ne-am înțeles perfect. Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont