Noaptea în care am povestit totul, în Timișoara

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de primăvară, în Timișoara, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Cu Vlad ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore.

Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Cu Laura eram împreună de 5 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.

Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm. Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Laura.

— Nu o fac pentru tine, a râs Laura. O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem.

Am respirat adânc. Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate. Vlad ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi.