O noapte în București

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o seară de vară, în București, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Vorbeam de trei săptămâni cu Dan.

Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara. Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 34 de ani, Dan avea 39.

Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Dan rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus.

Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem. Dan a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora.

— Nu mă grăbesc, mi-a spus Dan, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns.

Dar sunt curioasă să aflu. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.