O noapte la Oradea

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o seară ploioasă de mai, la Oradea, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Cu Marius ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.

Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 42 de ani, Marius avea 43. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Marius rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?

m-a întrebat Marius când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el.

Înseamnă că îți pasă. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Marius, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus.

Cred că ne-am înțeles perfect. Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.