O seară la Cluj

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o sâmbătă fără planuri, la Cluj, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Sorin și cu mine eram împreună de 16 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Eu am 48 de ani, Sorin are 43. Suntem împreună de 16 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină.

Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm. Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Sorin, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Sorin a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Sorin. — Nu o fac pentru tine, a râs Sorin.

O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem. Am respirat adânc.