O seară la Constanța

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singură când îmi amintesc de o seară de primăvară petrecută la Constanța. Răzvan și cu mine eram împreună de 5 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.

Cu Cristian ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm.

Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Răzvan, uitându-se atent la mine.

— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Răzvan a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.

— Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Răzvan. — Nu o fac pentru tine, a râs Răzvan. O fac pentru noi.

Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem. Am respirat adânc.