Mereu am crezut că cele mai bune povești încep fără avertisment. A mea a început într-o sâmbătă fără planuri, la Constanța, cu o simplă propunere. Cu Monica ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.
Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 37 de ani, Monica avea 32. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Monica rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem.
Monica a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Monica, cu o seriozitate care m-a făcut să râd.
— La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont