O seară la Iași, fără planuri

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de iarnă, cu zăpadă afară petrecută la Iași. Cu Ioana ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 38 de ani, Ioana avea 36. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Ioana rămăsese peste noapte în același hotel.

Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă? m-a întrebat Ioana când am ajuns în fața ușii.

— Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit ea. Înseamnă că îți pasă.

— Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Ioana, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect.

Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.