O seară la munte

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de primăvară petrecută la munte. Alina și cu mine eram împreună de 8 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.

Eu am 32 de ani, Alina are 31. Suntem împreună de 8 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm.

Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Ioana a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.

Mai bine așa.” Ioana ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi. Dacă nu sunteți siguri, mergem la cină și rămânem prieteni.” Cuvintele acelea au risipit ultimele mele îndoieli. Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.