O seară la Oradea, fără planuri

Povestea asta începe simplu: un weekend la Oradea, un pahar de vin și o conversație care s-a întins mult peste miezul nopții. Vorbeam de trei săptămâni cu Răzvan. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.

Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Răzvan ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 45 de ani, Răzvan avea 48. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem.

Răzvan a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Răzvan, cu o seriozitate care m-a făcut să râd.

— La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.