O seară la Sibiu

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o după-amiază târzie de septembrie, la Sibiu, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Sebastian și cu mine eram împreună de 7 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Alex ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Eu am 40 de ani, Sebastian are 43. Suntem împreună de 7 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Sebastian, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Sebastian a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Alex a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.