Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de vineri, la Vama Veche, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Cu Radu ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.
Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 41 de ani, Radu avea 45. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Radu rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?
m-a întrebat Radu când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el.
Înseamnă că îți pasă. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Radu, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă.
— Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curioasă să aflu. Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont