Mereu am crezut că cele mai bune povești încep fără avertisment. A mea a început într-o seară de vineri, pe Valea Prahovei, cu o simplă propunere. Vorbeam de trei săptămâni cu Delia.
Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara. Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 28 de ani, Delia avea 26.
Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Delia rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus.
— Ți-e teamă? m-a întrebat Delia când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut.
— Bine, a zâmbit ea. Înseamnă că îți pasă. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Delia, privindu-mă în ochi.
Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curios să aflu.
Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont