Patru oameni, o seară în Maramureș

Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o seară de vineri, în Maramureș. Pe Roxana și pe Sebastian i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Delia și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Roxana și Sebastian ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Roxana și Sebastian erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

— Regula e simplă, a zis Roxana: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Sebastian. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Roxana. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.