Patru oameni, o seară la Cluj

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o noapte caldă de iulie, la Cluj, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Pe Simona și pe Andrei i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Alexandra și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Simona și Andrei ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Simona și Andrei erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Alexandra m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea.

Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Andrei a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Simona a promis solemn să respecte fiecare rând.