Patru pahare, o singură regulă, într-o pensiune de la munte

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singură când îmi amintesc de o seară de toamnă petrecută într-o pensiune de la munte. Dan și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Răzvan și Irina ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Răzvan și Irina erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Dan de 3 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Răzvan și Irina ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. Dan m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.

Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Irina a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Răzvan a promis solemn să respecte fiecare rând. Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.