Regula numărul unu, în Maramureș

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o seară de vineri, în Maramureș, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Pe Lucian și pe Alexandra i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Lucian și Alexandra erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Paul de 4 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Lucian și Alexandra ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. Paul m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.

Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Alexandra a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Lucian a promis solemn să respecte fiecare rând.