Regula numărul unu, la Brașov

Mă gândesc adesea la o după-amiază târzie de septembrie pe care am petrecut-o la Brașov. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Pe Daniela și pe Andrei i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Alexandra și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Daniela și Andrei ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Daniela și Andrei erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

— Regula e simplă, a zis Daniela: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Andrei. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Daniela. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început.