Regula numărul unu, la Cluj

Mereu am crezut că cele mai bune povești încep fără avertisment. A mea a început într-o seară de vineri, la Cluj, cu o simplă propunere. Pe Simona și pe Bogdan i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Oana și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Simona și Bogdan ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Oana de 5 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Simona și Bogdan ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

— Regula e simplă, a zis Simona: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Bogdan. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Bogdan a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Simona a promis solemn să respecte fiecare rând.