Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de iarnă, cu zăpadă afară, la Constanța, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Lavinia și cu mine vorbisem luni întregi despre asta.
Cu Oana și Bogdan ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie. Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Oana și Bogdan erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești.
Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație. Suntem cu Lavinia de 2 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Oana și Bogdan ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.
— Regula e simplă, a zis Oana: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Bogdan. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.
Lavinia m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont