Regula numărul unu, la Iași

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de vineri petrecută la Iași. Laura și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Oana și Dan ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Oana și Dan erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Laura de 8 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Oana și Dan ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. — Regula e simplă, a zis Oana: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări.

— Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Dan. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit. Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis.

Dan a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Oana a promis solemn să respecte fiecare rând. Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.