Reîntâlnirea, într-o vilă închiriată

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o noapte caldă de iulie, într-o vilă închiriată, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Vorbeam de trei săptămâni cu Miruna.

Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara. Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Miruna ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.

Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Miruna rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus.

— Nu mă grăbesc, mi-a spus Miruna, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns.

Dar sunt curios să aflu. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Miruna, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus.

Cred că ne-am înțeles perfect.