Scânteia de la început, la Constanța

Mă gândesc adesea la o seară ploioasă de mai pe care am petrecut-o la Constanța. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Cu Oana eram împreună de 11 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 11 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Eu am 42 de ani, Oana are 42. Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată?

i-am șoptit lui Oana. — Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una.

— Promiți că nu râzi? — Promit. — Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Oana.

Doar noi doi, cum eram la început. — Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns.