Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de primăvară, pe Valea Prahovei, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Pe Mihai și pe Laura i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.
Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Mihai și Laura erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.
Suntem cu Tudor de 15 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Mihai și Laura ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. — Regula e simplă, a zis Mihai: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări.
— Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Laura. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit. — Nu ne grăbim nicăieri, a spus Mihai.
Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont