Schimbul de priviri, în Delta Dunării

Ne pregăteam de câteva zile pentru seara aceea în Delta Dunării, deși nici unul dintre noi nu spusese cu voce tare de ce. Cristian și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Ciprian și Simona ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Ciprian și Simona erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Cristian de 7 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Ciprian și Simona ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. Cristian m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.

Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Ciprian. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.