Schimbul de priviri, la Oradea

Era o seară de vineri la Oradea, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Pe Bogdan și pe Oana i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Andrei și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Bogdan și Oana ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Andrei de 2 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Bogdan și Oana ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

— Regula e simplă, a zis Bogdan: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Oana. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Bogdan. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.