Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de toamnă petrecută pe Valea Prahovei. Oana și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Andreea și Cristian ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.
Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Andreea și Cristian erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.
Suntem cu Oana de 11 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Andreea și Cristian ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. Oana m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.
Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.
— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Andreea. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont