Străinii din barul hotelului, în București

Era o seară de iarnă, cu zăpadă afară în București, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Cu Andreea eram împreună de 3 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Andreea a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 40 de ani, Andreea are 37.

Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Andreea.

— Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?

— Promit. — Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Andreea. Doar noi doi, cum eram la început.

— Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.