Străinii din barul hotelului, la Cluj

Ne pregăteam de câteva zile pentru seara aceea la Cluj, deși nici unul dintre noi nu spusese cu voce tare de ce. Cu Bogdan eram împreună de 13 ani. Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală.

După 13 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi.

Într-o seară, Bogdan a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Bogdan. — Am câteva, a recunoscut el, roșind.

— Spune-mi una. — Promiți că nu râzi? — Promit.

— Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Bogdan. Doar noi doi, cum eram la început. — Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns.

Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.