Străinii din barul hotelului, la Sibiu

Mereu am crezut că cele mai bune povești încep fără avertisment. A mea a început într-o seară ploioasă de mai, la Sibiu, cu o simplă propunere. Cu Raluca eram împreună de 8 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Raluca a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 42 de ani, Raluca are 44.

Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Raluca.

— Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?

— Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Raluca, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.

Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun.