Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de primăvară, la Sibiu, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Cu Irina eram împreună de 10 ani.
Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Irina a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 44 de ani, Irina are 45.
Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Irina.
— Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?
— Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Irina, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.
Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont